Sud-coreenii ignoră invectivele belicoase ale Coreei de Nord, pe care le consideră o simplă lăudăroșenie, mai ales tinerii, care nu au experiența războiului și care își continuă liniștiți activitățile specifice vârstei, relatează AFP.
Capitala sud-coreeană Seul, se află la doar 50 de kilometri de frontiera cu Coreea de Nord, un „zid” demn de un Război Rece, împânzită de posturi de observație și mine antipersonal.
Această porțiune de pământ, cu o lățime de patru kilometri și o lungime de 248 de kilometri, consacră de la Războiul Coreei (1950-1953) împărțirea între Nordul comunist și Sudul capitalist.
Dincolo de această frontieră se află una dintre cele mai mari armate din lume (1,2 milione de soldați), dotată cu un mic arsenal nuclear și condusă de un tânăr în vârstă de mai puțin de 30 de ani, Kim Jong-un, succesorul tatălui său defunct, de la care a preluat puterea în urmă cu doar un an.
Cu toate acestea, sud-coreenii primesc mai degrabă cu indiferență amenințările proferate de vecinul lor, inclusiv atunci când acestea se concretizează uneori.
În plus, excursiile la frontieră se bucură în continuare de succes, indiferent că este criză sau nu. „Cunoaștem povestea”, declară un purtător de cuvânt al unei agenții de voiaj, Seoul City Tour, care organizează sejururi la Panmunjom și într-un tunel secret săpat de Coreea de Nord în timpul războiului. „Ne-am confruntat cu această situație adesea”, adaugă el.
În februarie, atunci când armata nod-coreeană a procedat la al treilea test nuclear din 2006 încoace, cea mai populară căutare pe site-urile de Intrenet coreene era „Innisfree” – un produs cosmetic foarte la modă în perioada respectivă.
Iar atunci când Phenianul s-a declarat în „stare de război” cu Seulul, la 30 martie, forumurile online se inflamau în urma unei emisiuni de televiziune difuzate cu o zi înainte, în care straul muzicii pop Seo In-Guk spăla căpșuni.
Această relativă indiferență este atribuită de către James Pearson, de la koreaBANG, un site consacrat rețelelor sociale, în parte, unei plictiseli. „Nu pentru că nu vorbim despre Coreea de Nord. Vorbim. Dar există și alte subiecte de conversație, iar acestea sunt cele care se impun”, spune el.
Nivelul de îngrijorare cu privire la actualele tensiuni din peninsula coreeană par să fie direct proporționale cu vârsta. El culminează la sud-coreenii care au fost martorii unui conflict care, imediat după al Doilea Război Mondial, s-a soldat cu un milion și jumătate de morți.
„Bineînțeles că sunt îngrijorat. Foarte îngrijorat”, declară Kim Woo-kil, în vârstă de 85 de ani, un fost ofițer din cadrul Marinei Comerciale și veteran de război. „Situația pare să se deterioreze de la o zi la alta, nu se vede capătul. Va exista un punct de ruptură”, își exprimă el temerile.
„Tinerii nu înțeleg cu adevărat pericolul. Îmi fac griji pentru ei”, adaugă el.
În 1994, când un negociator nord-coreean a amenințat că îneacă Seulul într-o „mare de foc”, populația s-a panicat, golind supermarketurile pentru face stocuri de conserve.
De atunci, „marea de foc” a devenit un fel de mantra a propagandei nord-coreene, fiind agitată la fiecare puseu, dar nu mai are efectul original. „Reducerea inamicului în cenușă” sau „aruncarea în cuptor” sunt variante la fel de ineficiente.
„Vorbesc despre acest lucru cu pacienți și colegi”, declară B.H. Ahn, un medic, la Seul. „Dar nu intru în panică. Este ca și cum m-aș bucura de o piesă veche de teatru”, adaugă el.
„Când ne adunăm, vorbim despre familie, despre muncă (…), despre lucruri obișnuite. Nu neapărat despre Coreea de Nord”, declară un om de afaceri, Lee Eun-won, în vârstă de 51 de ani.
Coreea de „Nord a făcut acest lucru de atât de multe ori. Există un pic de îngrijorare. Kim Jong-un este tânăr și pare că nu știe unde să se oprească, dar nu va merge până la a declanșa un război”, este el de părere.
În pofida tensiunilor și amenințărilor, cafenelele, barurile și discotecile rămân pline la Gangnam, un cartier șic din capitală, care a devenit celebru în întreaga lume prin intermediul cântărețului Psy.
„Sunt optimist, pentru că nu există niciun motiv de pesimism. Avem un guvern. Avem o armată. Dacă Guvernul nostru ar fi vrut un război, l-ar fi avut deja”, declară o chelneriță, Nash Kim, în vârstă de 31 de ani.